- 1714 – 1716 – Dimitrie Cantemir plasează în Descriptio Moldaviae teritoriul actual al Comunei Dămuc în Moldova, ca aparținînd Mănăstirii Bisericani încă de la 1412; denumirea consemnată este de Valea Dragă;
- 1790 – printr-o convenție între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman are loc o rectificare de graniță prin care se iau Moldovei 30.000 de iugăre (teritoriul actual al comunelor Dămuc, Bicaz-Chei și Bicazu Ardelean);
- 1793 – teritoriul este dat în folosință Regimentului I Pedestru de Grăniceri Secui pentru asigurarea cheltuielilor de întreținere, prin prescriptul Împăratului Josef al II-lea.
- 1848 – teritoriul trece în proprietatea Imperiului Austro-Ungar după ce secuii nu au sprijinit armata imperială;
- 1860 – Bicaz (actualmente Bicaz Chei, Dămuc, Bicazu Ardelean) primește statutul de comună în cadrul județului Ciuc.
- 1860 – prima atestare documentara a localității Dămuc (grafie Domuk);
- 1918 – Unirea cu România; comuna Bicaz devine comuna Bicazu Ardelean și rămîne la județul Ciuc;
- 1926 – 1929 – Comuna Bicazu-Ardelean trece în administrarea județului Neamț;
- 1929 – 1951 – Comuna Bicazu-Ardelean trece în administrarea județului Ciuc;
- 1932 – Comuna Bicaz-Chei (care cuprindea și teritoriul Comunei Dămuc) s-a desprins din Comuna Bicazu Ardelean;
- 1939 – Comuna Dămuc se desprinde din Comuna Bicaz-Chei
- 1940-1944 – teritoriul este ocupat de trupele hortiste.
- 1951 – prezent – Comuna Dămuc aparține administrativului județului Neamț.
Comuna Dămuc apare în acte oficiale pentru prima dată în anul 1937, până în acest moment Dămucul făcea parte din comuna Bicazu-Ardelean, apoi, după un timp, din comuna Bicaz Chei.
Primele locuințe de pe teritoriul bazinului Dămuc, au apărut la începutul secolului XIX (1810), în satul Dămucul de Jos. Apoi acestea se extind pe firul apei, în amonte, constituindu – se treptat satele Dămucul de Sus și Huisurezul (1848). Prima mare exploatare forestieră a comunei are loc după revoluția de la 1848. Sunt aduse joagăre și fabrici de cherestea din Ungaria. La acestea lucrau locuitorii zonei, instruiți de maiștrii maghiari și germani. După marea împroprietărire din 1918, pădurile din aceste locuri, intră în mare parte în posesia romanilor, care până atunci au fost arendași. După acest eveniment are loc al doilea mare val de taiere a pădurii. Din 13 aprilie 1948, pădurile intră în proprietatea statului, iar în 1949 este realizat primul amenajament forestier al pădurilor din bazinul Dămucului. După formarea unităților de exploatare a lemnului cu capital de stat și deschiderea unităților industriale de prelucrare a materialelor de construcții (ciment, var, azbociment, prefabricate) prin valorificarea calcarelor din zonă în fabricile de profil din Bicaz și Tașca, o parte din forța de muncă (cea masculină) va deveni salariata acestor unități.
După evenimentele din Decembrie 1989, se revine la activitatea economică tradițională – exploatarea pădurii, dar pe proprietați particulare dobândite de urmașii fostilor proprietari (cca. 1400 ha), iar în ultimii ani și prelucrarea primară a masei lemnoase în unități cu capital privat din zonă sau județ. O altă îndeletnicire a locuitorilor de aici, este obținerea varului, activitate ce s-a dezvoltat pe seama resurselor de calcar.
Pe raza comunei s-au descoperit fortificațiile armatelor Puterilor Centrale din Primul Război Mondial.
Fiind un ținut muntos cu păduri nesfârșite a constituit un bun loc de refugiu pentru cei urmăriți de oamenii legii. Cetățenii din vechiul regat își găsesc aici libertatea.